Eu sunt o persoană pozitivă de obicei, desi văd lucrurile puțin diferit decât ceilalți. Mi s-a spus de-a lungul timpului că sunt „altfelă” (Ilinca, pe când avea vreo 3-4 ani) și că sufăr de subiectivism patetic (căutați în dex definiția lui patetic, că eu m-am simțit jignită când mi s-a spusş apoi am aflat că de fapt nu știu care îi e sensul). Da, eu văd binele din oameni și din întâmplări. Se apropie Crăciunul, ar trebui să-mi explodeze acum inima de bine. Ei bine, anul acesta nu a fost ușor și m-am bazat tot pe acest fel de a fi al meu, să aleg să văd binele. Cred că am nevoie de o pauză. Vă dați seama că eu fac parte dintr-un popor de Bacovieni Critici, dar mă țin tare. Nu zic că sunt singura, suntem mai mulți, însă ne găsim mai greu unul cu celălalt.
Acum ceva timp vă povesteam că, în mintea mea, gutuia este fructul nostru național. Cu cât mă apropii mai mult de concluziile acestui an, cu atât mi se pare că gutuia chiar ne descrie ca nație: frumoși, de un galben cald, cu o formă apetisantă, cu un simț al umorului înecăcios, aspri, trecuți prin multe, fiecare la el în curte, aparent egoiști, însă oameni minunați, frumoși, profunzi, cu o aromă atât de fullfilling după ce ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine, să ardem toate pavezele pe care timpul ni le-a construit și fortificat. Recunosc că eu aici între gutui mă simt cel mai bine și mă potrivesc. Nu uitați totuși că și gutuile au viermi care le fac mai puțin prietenoase 😀 nu toate, dar sunt destule.