Nu o dată i-am mulțumit în gând mamei mele pentru faptul că sunt Cofetar. Nu, mama nu și-a dorit niciodată să fiu Cofetar, dimpotrivă, a zis mereu că ar trebui să am un job în care să muncesc fizic cât mai puțin. Ei bine, eu am făcut tot cum m-a tăiat capul, ca orice copil care se respectă, și, după 9 ani de muncă de birou, m-am reorientat către laborator: 8 ore în picioare, cu mușchi ai spatelui blocați de Crăciun și Paște de la întins cozonaci.
Mama nu este acea gospodină care asudă toată ziua în bucătărie, dimpotrivă. Colegele mele de generală își aduc aminte de ea cochetă, cu rochii la modă, frumoase, vaporoase, cu cercei frumoși mari și în formă de romb, mereu machiată și coafată. Ei bine, sora mea este cea cochetă, eu am preluat ceva mult mai subtil de la mama, ceva ce cred că nici măcar ea nu știe că a dat mai departe.
Fară să-și dea seama, prin faptul că ei îi plăcea să facă lucrurile într-un anume fel, m-a format ca viitor Cofetar. Pentru mama, în bucătărie, cel mai important a fost mereu respectul față de gust : « Orice prăjitură trebuie să fie gustoasă și să aibă mai multă cremă decât cocă !». A devenit crezul DulceBun. Bănuiesc că oricum nu-i plăcea să stea prea mult în bucătărie și, dacă tot o făcea, păi să o facă bine, să se bucure cei care mănâncă ce a gătit ea. Eu am preluat și această bucurie și respect față de ce iese din mâinile mele.
