Bună, mă numesc Andrea și sunt un mare fan al gustosului.
În copilărie și adolescență nu eram deloc pretențioasă, mâncam ce primeam acasă, și nu îmi imaginam cu ușurință cum ar fi dacă cremșnitul făcut de mama ar putea avea și un alt gust.
Nu mai știu exact care a fost momentul declanșator, felul de mâncare sau localul care m-a făcut să mă uit cu alți ochi la « hrană » (deși acasă întotdeauna am avut parte de cea mai bună mâncare din partea părinților și a bunicilor), însă cert e că odată cu apariția unei palete mai vaste de oferte locale, experiența călătoriilor în alte orașe și țări, experimentarea diverselor restaurante, încep să ți se dezvolte niște termene de comparație și gusturi din ce în ce mai « sensibile la bun », astfel încât tot ce credeai odată despre o mâncare catalogată ca fiind bună se poate schimba radical după ce guști o mâncare cu adevărat bună. Începi să sesizezi diferențele – uneori subtile, alteori foarte evidente, texturi și compoziții la care nu te-ai fi gândit anterior, combinații de ingrediente care fac adevărata diferență.
M-a bucurat enorm când am constatat, acum câțiva ani, cât de mult s-a dezvoltat și în România bucătăria de calitate, apariția atelierelor artizanale, a localurilor gourmet, a mâncărurilor care păstrează rețete tradiționale sau chiar le fac un upgrade fără a le altera cu chimicale, substanțe “nemuritoare” și gust de plastic. Abia acum câțiva ani mi-am dat seama cât de nocivă e mâncarea de duzină, cofetăriile acelea cu prăjituri colorate și aparent « perfecte », aranjate încât să-ți atragă privirea și buzunarul…și colesterolul în exces.