Am spus atâtea despre mine și pasiunea mea pentru cofetărie, că primul meu gând înainte să scriu aici a fost… ce ar mai fi de spus.
O să vorbesc despre mine prin prisma mâncăciosului. Da, iubesc mâncarea, știu că pentru voi poate nu este o surpriză mare, însă eu chiar iubesc mâncarea și mă aștept la bucurie ori de cate ori mănânc ceva. Indiferent ce mănânc, oricât de scump sau ieftin.
Sunt pasionată de mâncare de prin 2008, cand am mâncat prima oară, într-un restaurant din Tblisi, o supă cremă de praz la un restaurant Haute Cuisine (atunci am aflat cum se spune praz în engleză). Îmi amintesc fiecare lingură, vă jur (oricum, fiind haute cuisine, au fost 15 linguri cu totul în farfuria mea, că mi-a fost jenă să ling farfuria). Felul doi a fost monk fish. Mi-l amintesc perfect – gust, textură, tot! Nu-mi amintesc desertul, nu cred că mi-am luat. Am căutat câţiva ani în România monk fish și, când în sfârșit am găsit, am fost super dezamăgită (era fad). Tot în Georgia existau restaurante dedicate ciorbei de fasole cu un fel de turtițe de mălai și pe alea mi le amintesc lingură cu lingură, îmbucătură cu îmbucătură. Nici măcar nu m-a deranjat coriandrul, pe care eu îl simt ca săpun.