Atenție, urmează povești care vă pot afecta emoțional (posibil să atingă puncte sensibile și frici profunde)!
Am deschis laboratorul în 2014. La primele comenzi, de fapt în primul an, păzeam telefonul 2 zile să fiu sigură că toate comenzile au fost ok, că oamenii s-au bucurat de ce au primit de la mine (eram singurul cofetar pe atunci), nu mă suna nimeni. Apoi am început să caut cu înfierbântare feedback-ul clienților pe torturi și de multe ori primeam o listă de critici, urmate de o frază de genul „dar toată lumea s-a bucurat din plin de el și l-au mâncat pe tot”. În timp am învațat că dacă nu primesc nici un telefon, înseamnă că a fost un succes. Da, da am primit și mesaje de apreciere de la clienți și mi-au umplut inima de a dat pe afară (oamenii au început să spună și de bine fără să cer feedback :)); ceea ce mă bucură și mai mult este că sunt clienții noștri).
Multă vreme am trăit cu spaima că ratez vreun tort de nuntă, pentru că gândul că voi umbri momentul de închidere al celui mai important eveniment al vieții lor de până atunci îmi oprea respirația.
Ei bine, din 2014 până acum am avut câteva rateuri care m-au făcut să trec prin transpirații reci și prin „ooof, cum naiba am ajuns aici, mai ales cu oamenii ăștia atât de drăguți”. Însă din toate am învățat și am mers mai departe. Un singur lucru e sigur, deși învățăm din toate situațiile să nu mai repetăm, o dată la x ani, un rateu ne va mai lovi când ne așteptăm mai puțin. Vă pot asigura doar că sigur ne va părea rău și că vom face tot ce ne stă în putere să găsim o soluție.
O iau invers cronologic cu cel mai nou rateu, de pe 9.01.2021, când am greșit decorul unui tort, clientul l-a ridicat fără printul promis și acasă a ajuns cu un tort ciufulit (plecat ok de la noi). A fost o aventură cu totul. Ne-am agitat cu toții, eu la telefon, Bogdan și Alexandra au plecat de urgență la client cu trusa de salvare torturi, să facă tot ce se putea să salvăm tortul. Ei bine, am returnat întreaga sumă clientului, tortul nu mai putea fi redecorat, doar mâncat cu poftă. În urma acestei situații, vom face un upgrade la modulul de personalizare torturi, să facem totul mai clar.
Aşaa, în decembrie 2020, cel mai amuzant moment a fost când am pierdut o tartă. Pe 24.12, tot laboratorul a căutat tarta. Am renumărat totul, l-am întors pe Alex de la livrări și am renumărat cozonacii și tartele, toată lumea a fost în alertă maximă. Norocul nostru a fost că tarta era pentru prietenul meu și trebuia livrată de mine direct pe 25; a fost și super înțelegător și a zis că e ok, îi fac tarta altă dată. Seara, după livrări, îmi scrie una dintre cliente că a găsit tarta (îi livrasem în loc de tarta cu fructul pasiunii și mango, minunata tartă cu gutui pierdută). Așa că pe 25.12 eu traversam Bucureştiul pe calul meu înaripat (de fapt, caii mei putere înaripați) și am salvat două persoane în același timp: clienta super drăguță și înțelegătoare și tarta prietenului meu, care își luase gândul pofticios de la gutuile alea grăsuțe la care visa de când am făcut testele. Ce ziceți, că până la urmă am rămas cu o poveste drăguță în care eu am fost prințesa salvatoare.
Acum mă duc mai mult în timp, vara lui 2018 cred, la un tort de nuntă pe care l-am primit cu cerere exactă: să arate exact ca într-o poză trimisă de mireasă. Ei bine, nu a arătat exact ca acolo din două motive: eu nu copiez torturi, fiindcă nu mi se pare corect să le fac identice cu originalul, și tortul era din ciocolată și tortul era semi-naked cu alb. Eu am făcut un tort foarte frumos, care îmi plăcea foarte mult, îmbrăcat în cremă texturată. Mireasa și-a dorit tortul din poză și nu a putut să mănânce din tort pentru că nu era identic cu cel din poză. Toți invitații lor s-au bucurat din plin de tort și l-au mâncat pe tot. De aici am rămas cu un sentiment de vinovăție și cu fraza pe care o spun mereu: „Tortul pe care mi-l trimiteți ca exemplu este pentru inspirație, nu copiez torturile altora pentru că nu mi se pare corect față de cei care le-au creat, dat fiind că nu știu pe cine să menționez ca autor”.
Şii, the last, de prin 2017 cred, spaima fiecărui cofetar: mi s-a dărâmat tortul la transport! Da! Da! Da! Un tort de 3 etaje mi s-a dărâmat pe drum. Era cel mai frumos tort făcut de mine până atunci, cu flori frumoase grena și foiță de argint, o minunăție. Am alergat după flori să le găsesc perfecte, era totul minunat aliniat, sistem de susținere interior bine pus la punct, însă am subestimat delicatețea tortului (mousse de ciocolată cu lapte și mousse de fructul pasiunii cu mango, tortul Alina de la noi de pe site). Chiar tortul Alinei mi s-a dărâmat, era tortul pentru nunta de argint. Am ajuns la locație, am deschis ușa mașinii și, când am văzut tortul într-o rână, mi s-au tăiat genunchii. Am intrat repede cu el în restaurant, i-am rugat să mă lase să-l repar și a venit Alina (atât de frumoasă și radiantă) și mi-a spus relaxată, uitandu-se în ochii mei plini de lacrimi și de supărare: „Lasă-l dragă, așa a fost să fie, avem o poveste de care să râdem și să ne bucurăm. Hai, stai cu noi la petrecere?”. Am pus cele trei etaje fiecare pe un platou, am decorat cu fructe unde nu mai era ok și apoi am plecat (îmi pleca bona seara și trebuia să fiu acasă, desi aș fi rămas la petrecere). A doua zi mi-a scris Alina că este cel mai bun tort pe care l-au mâncat vreodată și că îl vor mai comanda (și au și făcut-o ani de zile de atunci, ei și toți prietenii lor).
Ce vreau să vă spun? Rateuri avem cu toții, important este să învățăm din ele și să ni le asumăm. Da, îmi pare rău când se întâmplă ceva, însă aș vrea să vă asigur că suntem alături de voi și la bine, și la rău.