Voi începe cu mama lui Anais, Izabela, care împreună cu sora ei, Larisa, sunt Monticello Events, event designers. Sunt unele dintre cele mai vesele și pozitive persoane pe care le știu din domeniul acesta. Da, își pierd și ele cumpătul, că deh, suntem într-un domeniu haotic (elegant spus) dar, cumva, reușesc să se echilibreze una pe cealaltă și împreună sunt mereu pe plus.
Anais este fiica Izabelei și este un copil vesel și liniștit, care pare că iubește mâncarea. Într-o zi, Izabela m-a sunat “Anais a făcut un an, hai să facem smash the cake”. Hai. Am discutat îndeluuung cum să-l facem să fie ok și cu copilul și să poată fi mâncat și de adulți, fiind totuși un desert voluminos (așa cum v-am mai spus, urâm să irosim mâncare și muncă). Am ajuns la un bundt cake cu vanilie, cremă de brânză fără zahăr și un morman imens de căpșuni (fructele prefarate ale lui Anais) sub cremă. 3 zile am alergat după căpșuni și am găsit abia în dimineața zilei cu pricina.
Larisa a venit ca o floare, luminoasă, veselă, de parcă Pandemia nu a pus nici o linie fină pe fața ei, ne-a așteptat să-l terminăm, a luat tortul, ne-am sfătuit amândouă cum să-l ambalăm, să-l țină bine, să ajungă întreg la Anais ca să fie frumos când se aruncă în tort.
3 zile după ziua Z, mă sună Izabela: „Adina, scuză-mă am uitat să te sun, tortul a fost foarte bun, am mâncat cu toții din el, Anais însă a fost îngrozită de el!” Și am râs și ne-am bucurat împreună de cât de drăguță e Anais și că știe ce-i place și ce nu încă de pe acum. La mulți ani, Anais! Să rămâi la fel de hotărâtă cu ceea ce îți place și ce nu XOXOXO
PPS: Smash Cake este un tort special pentru aniversarea de un an a copilului; se organizează o ședință foto în care copilul face praf tortul.
Photocredit: lilebuba
Event Planner: Monticello Events