Adina și burgerul DulceBun

Cofetar amator la 14 ani făceam Non-plus-ultra pentru vecini: biscuiți fragezi cu unt, cu un moț crocant de bezea pe care îi lipeam 2 câte doi cu gem de capșuni.

20 de ani mai târziu am plecat în Marea Britanie la un curs de bomboane și alte zaharicale, apoi am făcut cursul de cofetar-patiser la Bilancia și am devenit cofetar cu acte in regulă. Aceasta dupa 9 ani în publicitate. Recunosc că sunt autodidact, devorez carți de specialitate, autorii mei preferați sunt Michel Roux, Silvia Jurcovan si Carole Walters.

Destul despre mine, să vorbim despre pasiunea mea concretizată într-un burger DulceBun, special creat pentru BurgerFest. Am aflat târziu despre festival și pe ultima sută de metri ne-am înscris, cu multă bunavointă și mirare din partea organizatorilor (Dragos Guraroșie s-a tot întrebat de ce ne doream atât de mult). Partea administrativă a fost cea mai usoară, să găsesc produsul potrivit a fost o provocare. Pe net am găsit o mulțime de burgeri dulci, însă nu indeplineau toate criteriile mele: să arate a burgeri, să fie lejeri, echiibrați, crocanți și surprinzători. O saptamană au zburat în mintea mea brioșe, crème, blaturi, glazuri, fructe, sosuri, texturi. Dar a meritat din plin pentru că toți clienții noștri la BurgerFest au fost surprinși, s-au întors, au mâncat cu placere evidentă și ne-au felicitat.

Burger DulceBun: un ecler cu craqueline crocant, cu crema fina de vanilie, brownie moist cu nucă, capșuni proaspete, orange curd si dulceață de chilli.