0 Produse

COȘUL TĂU

No Produse in the cart.

Select Page

Povestea DulceBun

Orice moment special din viața noastră are în centrul său prăjituri. Fie că este vorba de o aniversare, o petrecere, o veste bună sau, pur și simplu, te bucuri de câteva clipe de relaxare, ai alături și o prăjitură. Pentru că fiecare moment este special și iți creează amintiri…fiecare amintire trebuie să aibă un gust specific.

    Bună! Numele meu este Adina și la 14 ani făceam Non-plus-ultra pentru vecini: biscuiți fragezi cu unt, cu un moț crocant de bezea pe care îi lipeam 2 câte doi cu gem de căpșuni. 20 de ani mai târziu am plecat în Marea Britanie la un curs de bomboane și alte zaharicale, apoi am făcut cursul de cofetar-patiser la Bilancia și am devenit cofetar cu acte în regulă. Asta după 9 ani în publicitate.

În atelierul Dulce Bun, avem grijă ca toate amintirile tale să fie readuse la viață, iar în centrul lor să se regăsească senzații dulci. Noi le reinterpretăm și le adăugăm, de fiecare dată, un detaliu surprinzător, care să te ajute să retrăiești un moment special.

Nu avem nevoie de ingrediente spectaculoase, ci de ingrediente simple (făină, zahăr, unt, lapte, fructe, nuci, vanilie, scorțișoară, mirodenii), dar cu ajutorul cărora creăm spectaculosul.
Gusturi îmbietoare DulceBun și noi amintiri frumoase 🙂

Te invităm în lumea noastră!