0 Produse

COȘUL TĂU

No Produse in the cart.

Select Page

A venit acel moment în care să pun pe hârtie ceea ce tot spun la fiecare întâlnire cu viitori miri sau părinți care organizează botezul copilului lor: pentru mine voi sunteți importanți, este ca și cum îi serviți pe invitații voștri cu deserturile voastre preferate.

Da, eu fac prăjituri pentru VOI. Cred că de-a lungul timpului în care am fost cofetar, adică de prin 2012, nu am făcut două torturi la fel. Mi-am hrănit imaginația cu gusturile voastre, am ascultat fiecare viitoare mireasă și fiecare viitor mire și am vrut și reușit să-i pun pe amândoi în tortul lor.

Așa am ajuns să am atâtea torturi că pot umple vreo două volume :). Însă nu sunt torturile mele, nu-mi pot asuma creditul pentru ele. Sunt torturile Alina, Andreea, Georgiana, Ana, etc. Recunosc că au nume de fete, pentru că de obicei miresele îmi scriu. Dar vă asigur că și soții lor sunt în torturile acelea. Oricum, este foarte drăguț că primesc mesaje: vreau și eu tortul nostru! Mă simt o secundă mândră, pentru că înseamnă că am reușit să-i cuprind pe amândoi în el și apoi cu rușine le cer descrierea, pe care mereu o au (cine are cei mai organizați clienți din lume? EEEU).

Se mai întamplă să am și teme speciale, cum ar fi tortul Emilia, care și-a dorit iaurt/ căpșuni/ aceto-balsamico/ busuioc într-un tort. Sau tortul Bogdan, care m-a PUS să reconstitui salata caprese și aşa s-a născut tortul cu mousse de roșii, mousse de mozzarela cu busuioc, insert crocant de semințe de pin și blat cu suc de roșii. Memorabil este și tortul cu ciocolată cu chili, mai ales că Andrada povestește foarte frumos cum erau invitații: “băi e iute!!!” și toți au terminat ce aveau în farfurii.

Da, iubesc să fiu cofetar, însă iubesc să fiu cofetarul vostru!

O zi cu DulceBun vă doresc și abia aștept să fac cunoștință cu plăcerile voastre dulci!

Suflet Gourmet – Mihai Bengea

Suflet Gourmet – Mihai Bengea

Vă prezint proiectul nostru Suflet Gourmet. Aici vom deschide inimi iubitoare de bun, ne vom pune sufletul pe tavă :D.

Primul nostru invitat la Suflet Gourmet este cel care m-a inspirat să fac acest proiect, Mihai Bengea.

Află Povestea
Gutuie vous avec moi?

Gutuie vous avec moi?

De multă vreme mă gândesc ce fruct ar putea fi foarte românesc, asa cum armenii au rodia, fructul lor național. Eu simt cu totul că pe noi ne reprezintă gutuia. E un fruct la care ne gândim cu toții cu drag, gătită într-un fel sau altul, pentru că crudă este pentru… curajoși.

Află Povestea
Totul are un început

Totul are un început

Nu o dată i-am mulțumit în gând mamei mele pentru faptul că sunt Cofetar. Nu, mama nu și-a dorit niciodată să fiu Cofetar, dimpotrivă, a zis mereu că ar trebui să am un job în care să muncesc fizic cât mai puțin. Ei bine, eu am făcut tot cum m-a tăiat capul.

Află Povestea
Ghidul Torturilor

Ghidul Torturilor

Cum să arate tortul? Iată o întrebare grea. Sper ca următorul mic ghid să vă lumineze un pic. Nu uitați că pe oricare dintre aceste torturi putem folosi figurine ca decor. În afară de tortul naked, oricare poate fi cu etaj, noi facem maxim 3 etaje (pentru evenimente mai mari vorbim direct).

Află Povestea
Răbdare

Răbdare

Eu nu sunt cea mai răbdatoare persoană din lume, deși aparențele deseori înșeală. Am un fel de a mă concentra pe a ințelege ce iși doresc oamenii în materie de dulciuri de la mine, care poate fi interpretat ca răbdare, însă vă asigur că nu e…

Află Povestea