COȘUL TĂU

No Produse in the cart.

Select Page

Luna ianuarie a fost o lună de introspecție pentru mine, personal și profesional. Mi-am dat seama că îmi doresc să ridicăm cofetăria românească acolo unde îi este locul. Am dat peste această nestemată https://www.povesticublazon.ro/962-2/ . Pentru mine gusturile românești sunt foarte valoroase și îmi doresc să le cuprind în deserturile create la DulceBun. Da, gusturile noastre au tot felul de influențe din călătoriile în alte ţări, însă eu cred cu toată inima că, adânc înrădăcinate în noi, stau gusturi românești care ne determină întreaga judecată a ceea ce mâncăm. Eu sunt convinsă că noi, românii, avem gusturi bune la mâncare și suntem gurmanzi. Știați cum a luat naștere bucătăria franceză de fițe? De la rețetele mamelor şi bunicilor franceze, executate profesional de copiii lor (de obicei băieți). Deunăzi am avut o discuție pe un grup de cofetari – care e diferența dintre un cofetar profesionist și o gospodină pasionată.  Dacă mă întrebați pe mine, în ceea ce privește rezultatul final, adică gustul bun și plăcerea celui care mănâncă desertul, niciuna. Diferența este în a face aceeași rețetă identic de mii de ori și de a înțelege de ce iese și de ce nu iese, atât. Eu cred că a venit momentul să începem să facem profesional ceea ce mamele, bunicile, mătușile ne-au învățat și lăsat.

 

Îmi doresc să începem la DulceBun să facem și deserturi românești, cu tehnică modernă și cu ingrediente bune. Să începem să creăm deserturi care vor dăinui peste ani. Am început timid cu tarta cu gutui și brânză Praid  și savarina noastră pătrată. Anul acesta voi continua, urmează amandina DulceBun. Voi păstra esența prăjiturii, însă voi căuta să o aduc la nivelul pe care îl merită (mai am puțin de lucru acolo).

 

Februarie este luna dragostei și romantismului. Pentru mine romantism este să mă întorc în timp, să mă plimb pe străzile Bucureștiului interbelic și să mă opresc la fiecare cofetărie să comand o prăjitură și două lingurițe. Am căutat să creăm o colecție care să amintească de Micul Paris (de la stânga la dreapta):

–              Prăjitură Linzer – biscuit cu nucă și vanilie, dulceață de gutui, cremeux au chocolat noir, nucă caramelizată

–              Prăjitură Casata – blat de fistic, vișine în caramel, mousse de fistic, mousse de ciocolată albă și vanilie, mousse de ciocolată cu lapte

–              Prăjitură Joffre – biscuit langue de chat, cremă de unt cu ciocolată și cacao, decor de ciocolată cu mentă

–              Prăjitură Profiterol – blat de nucă, mousse de ciocolată cu lapte cu nucă caramelizată, choux cu cremă de vanilie.

Fiecare cutie va fi însoțită de un mic cadou din partea noastră: două lingurițe. Preț pe cutie 72 lei, 4 tortulete care au între 120g si 150g.  Cutiile cu tortulețe vor fi disponibile doar pentru livrare pe 14.02 și 24.02 şi le puteţi comanda pe site de pe pagina Produsul lunii.

Candy bars are back!!! Yuhuu!!!

Candy bars are back!!! Yuhuu!!!

Da, da, știu de multe ori frazele în engleză sună mai bine, de aia le prefer. Altfel aș fi spus Barurile suedeze cu mini-deserturi au revenit! Ce bucurie! O las și pe asta, îmi e un pic rușine că nu găsesc ceva mai poetic în română.

Află Povestea
The chiş

The chiş

Traducerea liberă a ceea ce am scris mai sus este Le Quiche. Nu știu voi, însă eu am avut mult timp probleme să scriu corect quiche.
La quiche nu ai cum să zici altfel, că tartă nu-i, plăcintă nu-i, îi clar quiche.

Află Povestea
Un martie de poveste

Un martie de poveste

Se apropie luna în care sărbătorim feminitatea, bărbații și 40 de morți. Ce poate fi mai tare decât luna martie? Pentru noi este o lună mai interesantă decât toate, iar în lumina acestui an în care la colțul fiecărei noi zile pândesc atât bucuria, cât și…

Află Povestea
Despre rateuri

Despre rateuri

Multă vreme am trăit cu spaima că ratez vreun tort de nuntă, pentru că gândul că voi umbri momentul de închidere al celui mai important eveniment al vieții lor de până atunci îmi oprea respirația.

Află Povestea