COȘUL TĂU

No Produse in the cart.

Select Page

 

Azi de dimineață, mama a scris pe grupul nostru de fete:

“La mulți ani, România! La mulți ani, românilor!”

Am scos DEX-ul ăla mare și verde pe care îl am din copilărie (eu mă uitam la poze, sora mea îl citea). Iată ce scrie:

Patriot:  persoană care își iubește patria și luptă pentru fericirea ei.

Patrie:  mediu politic, social și cultural în care își desfășoară viața și luptă fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; țara în care s-a născut cineva și al cărei cetățean este. Și desprins din text: loc de baștină; loc de origine al unei idei, al unui curent; loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva.

 

De ceva vreme mă tot întreb de ce nu strigăm în gura mare, așa, pe stradă: „Îmi iubesc patria, România!”. Poate o să ziceți că am luat-o razna și că o dau în sentimentalisme, poate că aveți dreptate 10%. Nu voi fi foarte coerentă, pentru că este un gând care mi s-a format de-a lungul vremii ca un ghem colorat de blană pe care aleg să-l arunc aici (ocolesc “scuip” pentru pudibonzi). Eu chiar îmi iubesc țara exact așa cum e ea. Simt că, dacă nu o iubesc, mă pierd. Da, oriunde mă duc în vizită, în alte țări, văd ce au ei mai bun, mai organizat, ce nu merge la noi. Recunosc românii turiști după privire, mă uit în ochii lor și îi văd că au ceva, un fel de rușine. Bă băieți, suntem atât de frumoși și avem atât de multe de oferit, încât nu vă înțeleg.

 

Postarea de azi trebuia să fie cu colecția de Crăciun, să o lansăm, însă nu o voi face. Postarea de azi va fi despre noi, despre adevărul că suntem români și suntem minunați, cu toții: intelectuali, meșteri, țărani, maneliști, bombardieri și ce-or mai fi. Dintotdeauna am fost un amalgam. Citești povești despre marii noștri poeți, care erau super petrecăreți și iubăreți, petreceau timp în spelunci, dar și în case boierești, includem în noi atât de multă diversitate, însă vrem să o organizăm. Eu simt că noi suntem acea ordine dezorganizată, că pe noi asta ne face frumoși și ne definește. Noi suntem la intersecția tuturor culturilor și am luat de la toți câte un pic: austro-ungarii stricți, ordonați, reci, distanți; rușii romantici, dark, fataliști; grecii egoiști, cei care încă plâng după „noi am fost stăpânii lumii  înaintea romanilor”;  romanii, tăvălug (falanga a fost tot la greci prima oară) de project-manageri-cuceritori; turcii cu uneltiri și învârteli. Dacă stau să mă uit în sufletul meu, am din toate câte puțin, am luat ceva de la toți. De ce să nu mă accept așa cum sunt?!  Acum câteva zile cineva îmi spunea: tu ești de toate, un mix frumos de bune și rele, asta te face unică. Da, așa suntem cu toții, un platouaș cu vârf, asta e identitatea noastră și eu îmi doresc mult să facem pace cu ea.

 

O să vă mai dau un exemplu din zona în care mă simt ca rața în baltă: uitați-vă la mâncărurile noastre, ne-am văitat până acum că noi nu avem ceva al nostru, am citit cărți și articole în care se venera mămăliga (să avem și noi ceva al nostru, doar al nostru) și apoi a apărut polenta :). Nu simt că am căutat în locul potrivit, nu avem nevoie de ceva doar al nostru, care să ne definească, suntem frumoși prin amalgamul ăsta de gusturi și mâncăruri și eu sunt mândră de noi, sunt mândră că am ocazia să cresc aici pentru că poate nu aș fi fost atât de deschisă oportunităților.

 

Mă bucur că sunt româncă alături de voi! La mulți ani nouă!

 

PS: Scriam acum ceva timp despre gutuie că simt că ne reprezintă ca români, acum, mai mult decât atunci, mi se pare ca așa e: gustoasă, vrei să mănânci multă, dar e tare greu, ca te îneci cu pulpa; un amalgam și asta! Vă las aici poza cu o tartă: cocă franțuzească, gutuie și nucă, ceva pe gustul nostru, românesc.

 

 

Candy bars are back!!! Yuhuu!!!

Candy bars are back!!! Yuhuu!!!

Da, da, știu de multe ori frazele în engleză sună mai bine, de aia le prefer. Altfel aș fi spus Barurile suedeze cu mini-deserturi au revenit! Ce bucurie! O las și pe asta, îmi e un pic rușine că nu găsesc ceva mai poetic în română.

Află Povestea
The chiş

The chiş

Traducerea liberă a ceea ce am scris mai sus este Le Quiche. Nu știu voi, însă eu am avut mult timp probleme să scriu corect quiche.
La quiche nu ai cum să zici altfel, că tartă nu-i, plăcintă nu-i, îi clar quiche.

Află Povestea
Un martie de poveste

Un martie de poveste

Se apropie luna în care sărbătorim feminitatea, bărbații și 40 de morți. Ce poate fi mai tare decât luna martie? Pentru noi este o lună mai interesantă decât toate, iar în lumina acestui an în care la colțul fiecărei noi zile pândesc atât bucuria, cât și…

Află Povestea
Dragostea de ciocolată și… istorie

Dragostea de ciocolată și… istorie

Îmi doresc să începem la DulceBun să facem și deserturi românești, cu tehnică modernă și cu ingrediente bune. Să începem să creăm deserturi care vor dăinui peste ani. Voi păstra esența prăjiturii, însă voi căuta să o aduc la nivelul pe care îl merită (mai am puțin de lucru acolo).

Află Povestea